Tencuirea suprafetelor in antichitate – scurt istoric

By | May 5, 2016
Azerty.ro

Tencuirea suprafetelor in antichitate – scurt istoricTencuitul este o tehnica de constructie sau de ornamentare ce se realizeaza cu ajutorul tencuielii care se aplica la interiorul sau la exteriorul structurii unui zid, pe tavan sau pe alte suprafete.

Procesul de creare al tencuielii se numeste tencuit si a fost folosit in domeniul constructiilor de secole. Tencuiala decorativa Duraziv clima protect, poti gasi numai la Adrenco!

Istorie.

Cei mai vechi tencuitori din antichitate, foloseau tencuieli pe baza de var. In 7500 i.Chr, oamenii din Ain Ghazal in Iordania, foloseau var mixat cu piatra de var sparta, folosita in acea vreme pe scara larga pentru acoperirea zidurilor, a podelelor si altor suprafete de la interiorul caselor.

Deseori, zidurile si peretii erau decorate in culoarea rosu, cu forme si figuri pictate cu degetul. In China si in India antica, sculptorii in lut si tencuitorii ce foloseau gipsul, erau folositi pentru a produce suprafete foarte line la suprafata pietrelor dure sau foarte poroase sau pentru acoperirea zidurilor de caramida.

In acelasi timp, in mormintele din Egiptul Antic, zidurile erau acoperite cu var si tencuiala in care se introducea gips, iar suprafata astfel finisata era de obicei pictata in diferite culori sau decorata.

Romanii foloseau anumite mixturi de var si nisip pentru construcita nivelurilor preparatoare de tencuiala, peste care se aplicau straturi mult mai fine, cu ajutorul gipsului si nisipului. Materialele “pozzolanice” (de la regiunea Pozzolana) erau cateodata adaugate pentru a fluidiza si a accelera acest proces.

Continuand, o data cu decaderea Imperiului Roman, mesterii au inceput sa adauge praf de marmura pentru a tencui cu detalii foarte fine si pentru o finisare de o duritate nemaivazuta pana atunci, dar in acelasi timp foarte fina. In secolul 4 i.Chr, romanii au descoperit principiile tencuielilor hidraulice, prin adaugarea siliciului si aluminiului, precum si a pamantului vulcanic, proces ce putea solidifica aceste tencuieli foarte rapid, chiar si sub apa.

Totusi, acest mortar hidraulic s-a folosit destul de putin in acea perioda, incepand sa fie refolosit abia in secolul al XVIII-lea.

Decoratiunile cu ajutorul tehnicilor de tencuire au fost realizate in Europa in Evul Mediu, incepand cu secolul XIII, atunci cand a fost introdusa tencuiala pe baza de gips, atat pe suprafetele interne cat si pe cele externe.

Parul se folosea ca si material agregat (de ranforsare), cu alti aditivi de suport.

Secolul XIV.

In secolul 14, tencuiala decorativa s-a folosit in Sud-Estul Angliei pentru decorarea exteriorului cladirilor. Aceasta era o forma de ornamentare turnata sau modelata, executata din amestec de var si mixturi de var cu gips. In aceeasi perioada, teracota a fost reintrodusa in Europa si a inceput sa fie folosita pe scara larga, la producerea ornamentelor pentru cladiri.

Secolul XV.

La mijlocul secolului XV, maestrii venetieni au dezvoltat o noua tehnica numita marmorino, realizata prin aplicarea varului direct pe suprafetele zidite. Aceasta tehnica s-a folosit si mult mai tarziu si inca se mai foloseste si in ziua de astazi.

MarketOnline

Maestrii venetieni de altfel, si-au adus o contributie foarte importanta in domeniul constructiilor in general, multe realizari ale acestora putand fi vazute si in ziua de astazi.

Be Sociable, Share!

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.