Accentul artelor fine este estetica si creativitatea; si orice interes erotic, desi adesea prezent, este secundar. Aceasta distinge fotografia nuda atat de fotografia de glamour, cat si de cea pornografica. Distinctia dintre acestea nu este intotdeauna clara si fotografii tind sa-si foloseasca propria judecata pentru a-si caracteriza propria activitate, desi spectatorii au si judecata. Nudul ramane un subiect controversat in toate mijloacele de informare, dar mai mult cu fotografia datorita realismului inerent. Nudul masculin a fost mai putin comun decat feminin, si mai rar expus. Pentru mai multe detalii accesati fotograf Andreescu Gabriel.
Dupa primul razboi mondial, fotografii avangardisti precum Brassaï, Man Ray, Hans Bellmer, André Kertész si Bill Brandt au devenit mai experimentali in portretizarea nuditatii, folosind distorsiuni reflexive si tehnici de tiparire pentru a crea abstractii sau pentru a ilustra viata reala si nu pentru aluzii clasice.
Fotografiile lui Alfred Stieglitz despre Georgia O’Keeffe sunt exemple ale unor prime nuduri prezentate intr-un stil intim si personal, mai degraba decat cu idealizare dispasionata. Edward Weston, Imogen Cunningham, Ruth Bernhard, Harry Callahan, Emmet Gowin si Edward Steichen au continuat aceasta tendinta. Weston a dezvoltat o estetica deosebit de americana, folosind o camera de format mare pentru a captura imagini de natura si peisaje, precum si nud, stabilind fotografia ca un mediu artistic de calitate. In 1937, Weston a devenit primul fotograf care a primit o fractiune memoriala John Simon Guggenheim. Pentru un exemplu celebru al operei lui Weston, vezi: Charis Wilson. Multi fotografi de arta plastica au o varietate de subiecte in munca lor, nudul fiind unul. Diane Arbus a fost atras de oameni neobisnuit in locuri neobisnuite, inclusiv de o tabara nudista. Lee Friedlander avea mai multe subiecte obisnuite, una fiind Madonna ca model tanar.
Contemporan
Distinctia dintre arta si glamour este adesea una de marketing, arta frumoasa fiind vanduta prin galerii sau dealeri in editii limitate semnate de artist, iar fotografiile de glamour sunt distribuite prin intermediul mass-media. Pentru unii, diferenta este in privinta modelului; modelele se uita in aparatul de fotografiat, in timp ce modelele de arta nu.
Glamour si fotografi de moda au aspirat la statutul de arta plastica in unele din munca lor. Un astfel de fotograf a fost Irving Penn, care a evoluat de la revista Vogue la fotografiind modele cum ar fi Kate Moss nud. Richard Avedon, Helmut Newton si Annie Leibovitz au urmat o cale similara cu portretele celebrr, multe dintre ele nud. sau partial imbracate. In epoca postmoderna, unde faima este adesea obiectul artei plastice, fotografia lui Avedon a lui Nastassja Kinski cu un piton iar copertele de reviste ale lui Leibovitz de la gravida Demi Moore si in vopselele corporale au devenit iconice. Lucrarea lui Joyce Tenneson a mers pe de alta parte, de la arta plastica, cu un stil unic, cu focalizare moale, care arata femeilor in toate etapele vietii, portretizarii oamenilor celebri si fotografiei de moda.
Desi fotografii nudi au lucrat in mare masura in forme consacrate, care prezinta corpuri ca abstractii sculpturale, unii, precum Robert Mapplethorpe, au creat lucrari care blocau in mod deliberat granitele dintre erotica si arta.
