Istoria mallurilor si evolutia tehnologiei

By | September 6, 2016

Istoria mallurilor si evolutia tehnologiei
Astazi mallurile reprezinta pentru majoritatea dintre noi o a doua casa. Fie ca ne ducem sa facem cumparaturi, fie ca ne ducem cu prietenii la un film sau chiar la o plimbare, mallul ramane unul din principalele locuri de intalnire.

Daca inainte parcurile, cinematografele, teatrele erau cele luate cu asalt de catre tineri, acum se pare ca totul se coaguleaza in jurul mallurilor. Chiar si parcurile de distractii pentru copii au ajuns sa fie declasate de acest mare palat contemporan numit mall. Este limpede, asadar, ca acesta din urma nu mai reprezinta demult doar un simplu fenomen comercial, ci si unul social.

Potrivit specialistilor, mallul este, de fapt, o versiune contemporana a bazarului, a magazinului universal de altadata, a  galeriilor, burselor si pietelor de pe vremea bunicilor. Daca ar fi sa precizam un prim element istoric care vine sa anticipeze aparitia mallurilor acesta este, cu siguranta, inventia magazinului universal de catre oamenii de afaceri francezi, in secolul al XVIII-lea.

Aceasta idee s-a raspandit repede in intreaga lume, toate orasele preluand moda pariziana a magazinului universal. Insa, desi francezii au fost primii care l-au inventat, ideea de mall a aparut pentru prima data in America, in orasul Edina, statul Minnesota, acum doar 7 decenii.

Daca in 1964 se inregistra un total de 8 malluri, in prezent avem de-a face cu mii si mii de malluri in toata lumea. Potrivit National Research Bureau, la sfarsitul anului 1992, in SUA existau aproape 38.966 complexe comerciale.

Dintre acestea, in jur de 1.835 erau complexe regionale mari care, treptat, au inceput sa cuprinda nu doar magazine,ci si birouri, teatre, hoteluri. Mallurile au devenit, astfel, veritabile atractii turistice, incepand sa semene cu centrele oraselor.

Aparitia mallurilor – un factor in evolutia tehnologiei

Fara doar si poate ca atunci cand ne gandim la malluri ne punem si problema progresului tehnologiei. Mersul tehnologiei a impins lumea sa evolueze in aceasta directie a inventiei mallurilor?

Sau, dimpotriva, aparitia mallurilor a suscitat dezvoltarea tehnologiei? Raspunsul este ca ambele s-au influentat una pe cealalta. Insa, mai pregnanta este, poate, maniera in care tehnologia s-a dezvoltat si a continuat sa se dezvolte ca urmare a aparitiei mallurilor.mall

Putem vedea acest lucru foarte clar daca ne gandim la cum arata un mall, la cum functioneaza lucrurile intr-un mall. De la banalele carucioare, la scarile rulante si nelipsitele usi pe baza de senzori, totul inseamna tehnologie.

Scarile rulante care ne duc fara niciun efort de la un etaj la altul, senzationalele usi pe baza de senzori care se deschid ca prin minune in fata noastra (detalii aici despre senzoristica prezenta in malluri) jocurile de lumini care ne iau prin surprindere in fiecare magazine, toate  poarta marca unei tehnologii rapide si eficiente. Insa in ce masura aceste minuni pe care le gasim la tot pasul in malluri reprezinta un progres si pentru societatea in care traim?

In ce masura ajuta societatea sa evolueze spre un mod de viata autentic, benefic psihicului uman? Psihologii au un raspuns optimist la aceasta intrebare, sustinand ca prezenta noastra in malluri ne ajuta, de fapt, sa invatam multe lucruri despre noi.

Acestia considera ca ne putem imbunatati cunostintele la nivel estetic si psihologic, dar si la nivel economic. In fond, mallul nu este, de fapt, un loc unde doar ne ducem cu un scop anume, ci un loc in care, deja, am ales sa traim alaturi de ceilalti.

Be Sociable, Share!

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.