Laurul japonez impresionează prin frunzele verzi foarte lucioase și strălucitoare și prin florile albe care mai târziu se transformă în fructe. Pentru că este ușor de îngrijit, laurul japonez este o alegere populară pentru grădinile din țara noastră.
În mod surprinzător, laurul japonez are un ritm foarte rapid de creștere și parcă peste noapte ne răsplătește cu ramuri pline de fructe asemănătoare fructelor de pădure. Unele specii de laur reprezintă un hibrid dintre mai multe soiuri de Ilex, de exemplu Ilex cornuta și Ilex aquifolium.
La rândul său, un laur japonez Golden Gem este cu adevărat spectaculos, datorită nuanțelor sale aurii. Este o plantă clasică atemporală cu un impact semnificativ asupra întregii grădini, necesitând totodată foarte puțină îngrijire. În general, orice specie de Ilex este ușor de cultivat și oferă casă și hrană păsărilor, asigurând totodată decorul natural de sărbători.
Laurul japonez – cât de potrivit este pentru grădina ta?
Printre multele atribute ale acestei plante se numără forma sa piramidală naturală. Poate atinge chiar și 7,5 metri la maturitate, frunzele verzi având o lungime de 6,5 cm și impresionând prin luciul lor intens. Numeroase fructe roșii sau negre de mărimea unui bob de mazăre apar toamna.
Aceste plante sunt dense și pot fi crescute ca gard viu, ca plante cu tulpini multiple sau ca plante cu o singură tulpină. Toate speciile de Ilex sunt foarte adaptabile, așa că se vor dezvolta frumos atât în plin soare, cât și în umbră parțială.
Odată ce sunt bine stabilite și, eventual, ajunse la maturitate, vor dezvolta o bună toleranță la secetă. Laurul japonez se dezvoltă chiar și în soluri sărace și nu îl deranjează o ușoară neglijență, cu toate că în mod ideal prosperă în sol ușor acid, bine drenat.
Laurul japonez este o plantă cu creștere rapidă, fiind deosebit de utilă pentru cei care doresc să înființeze garduri vii. De fapt, pentru a forma un gard viu, laurul japonez se plantează din 2 în 2 metri.
Este remarcabilă și rezistența sa la majoritatea bolilor și dăunătorilor. Datorită acestor caracteristici, laurul japonez a devenit foarte popular încă de la introducerea sa. Cerințele de îngrijire sunt minime, iar planta dă dovadă de rezistență la o serie de condiții deranjante.
Familiile cu copii de vârstă mică și cei care au animale de companie ar trebui să acorde o atenție sporită și maximă precauție, deoarece frunzele și fructele laurului japonez sunt periculoase, deținând un oarecare grad de toxicitate.
Din fericire, laurul japonez se comportă foarte bine la tunderi, cu toate că dezvoltă o formă minunată în mod natural. Cu toate acestea, tăierea are rolul de a minimiza cantitatea fructelor la baza laurului și la înălțimi mici.
Perioada cea mai recomandată pentru tunderea laurului japonez este primăvara devreme, înainte de apariția noilor creșteri. Majoritatea plantelor nu au nevoie de fertilizare regulată, dar vor beneficia de o bună stare de sănătate dacă li se va administra un îngrășământ granular cu eliberare lentă, într-un raport 10-10-10.
Laurul japonez, acest arbust veșnic verde, va oferi grădinii prospețime și un decor de basm în timpul iernii, precum și o textură atrăgătoare. Fructele, deși sunt dăunătoare pentru copii și animale, reprezintă hrană pentru păsări. Puteți crește laurul japonez pentru a umple spațiile din grădină unde nu s-ar putea dezvolta un arbust mai mare.
Foarte bine explicat, multumesc pentru informatie.